Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 1008 din 3 august – 9 august 2023
© M.Chivu
© M.Chivu

FĂRĂ A AVEA VREO PREGĂTIRE, NUMEROASE PERSOANE PRACTIC NECUNOSCUTE AU SIMȚIT NEVOIA SĂ ADOPTE LA VÎRF (MAI BINE DE TREI LUNI) UN COMPORTAMENT SEC

 Nemulțumiți de felul în care merge lumea și în semn de protest împotriva ei, trei membri ai unei familii din Colorado au decis, în vara anului trecut, să trăiască sălbatic și deconectați de lume, așa că au campat de-a lungul cîtorva luni pe diferite terenuri accidentate fără a avea vreo pregătire sau măcar un kit de supraviețuire. În sfîrșit, a fost o chestiune de timp pînă au devenit una cu natura și nici lumea n-au schimbat-o în mai bine, dar sacrificiul lor rămîne o metaforă bună pentru ceea ce numim noi Operațiunea „Munca în zadar“. (I. M.)

 Cîte ceva despre „depresie“, în Viitorul, ediția jubiliară 25 de ani, din 25 iunie 1936: „De unde provin ideile negre? Fără să știe cauza, numeroase persoane devin triste, melancolice, neliniștite. Fața le este trasă, tenul este întunecat și o mare sfîrșeală le copleșește. Nu cercetați... în mare majoritate a cazurilor, această stare este cauzată de constipație care incontestabil are o influență asupra caracterului, aptitudinei la muncă și a frumuseții tenului“. Pe vremea cînd nu se inventaseră încă Xanax sau Zoloft, cu un simplu laxativ erai un om fericit. (A. P.)

 Pe cînd căutam să aflu cîte ceva despre Joseph Plateau, un fizician belgian care a studiat îndeaproape baloanele de săpun (și a publicat rezultatele cercetărilor sale în  lucrarea Statica experimentală și teoretică a lichidelor supuse numai forțelor moleculare, apărută în 1873), mi-a ieșit în cale, pe tărîmul Wikipedia, definiția antibalonului: „Un antibalon este o picătură de lichid înconjurată de o peliculă fină de gaz, spre deosebire de baloanele de săpun care sînt un gaz închis într-un strat subțire de lichid. […] Antibaloanele nu sînt foarte rare, dar sînt practic necunoscute, fiind confundate adesea cu niște simple bule de aer“. E bine de știut. (D. S.)

 Australia este țara în care pisicile domestice sînt temute: ucid 323 de milioane de animale native în fiecare an, potrivit ultimului raport al Consiliului pentru Biodiversitate, Specii Invazive şi Păsări. Mai exact, fiecare pisică de companie care are acces afară nesupravegheată ucide anual 40 de reptile, 38 de păsări şi 32 de mamifere. Cifra a crescut cu 34% față de anul 2020, explicația fiind perioada de pandemie, cînd oamenii au simțit nevoia să adopte pisici, astfel că, în prezent, în aproximativ o treime dintre gospodăriile australiene există o pisică de companie, iar în jumătate dintre acestea trăiesc chiar două sau mai multe. Iubitorii de feline ar trebui, potrivit autorilor raportului, să nu le mai lase nesupravegheate în spații exterioare, cum procedează peste 70% din ei. Deși în anumite regiuni din Australia există legi care limitează accesul pisicilor în exterior, consiliul menționat mai sus e de părere că este nevoie de o interdicţie generală pentru pisici, care ar putea contribui, în fiecare an, la salvarea a 66 de milioane de animale native doar în zona metropolitană din Sydney. (A. A. D.

 Codurile CAEN (Clasificarea activităților din economia națională) reprezintă o clasificare statistică națională a activităților economice și meseriilor din România. Ele sînt numerotate de la codul 01 pînă la 9.900. Totul începe de la preocupările „fixe” (astrologic vorbind) – legate de ciclurile naturale, care implică lucrul nemijlocit cu materia –,numerotate de la 01 la 4.399: cultivarea plantelor nepermanente (011), cultivarea fructelor semințoase și sîmburoase (0124), creșterea cămilelor și a camelidelor (0144), pregătirea semințelor (0164), vînătoare (0170), pescuitul maritim (0311) și de apă dulce (0312), măcelar (1.011), producția de pene și puf (1.012), tragerea la rece a barelor (2.431), aprozarist (4.721), zugrav (4.344) etc. Urmează, de la codul 4.511 pînă la 9.820, activitățile „mobile” (comerciale, prestări de varii servicii etc.) și meseriile „cardinale” (administrativ-decizional-vocaționale): bancher (6.411), magistrat (8.423), medic (8.621-8.622), dansator (9.001), scriitor/jurnalist/artist plastic (tustrei 9.003), dar și antreprenor de pompe funebre (9.603). La vîrf se află așa numita „categorie U”, respectiv codul 9.900: activitățile desfășurate de Organizația Națiunilor Unite, de Fondul Monetar Internațional, de Banca Mondială, Organizația Mondială a Vămilor, Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol, Comunitatea Europeană, Asociația Europeană a Comerțului Liber etc. – altfel spus, „Activități ale organizațiilor și organismelor extrateritoriale”. Codul 9.901 nu există, dar dacă ar exista, presupunem că ar putea desemna „Activități ale organizațiilor și organismelor extraterestre”. (M. P.)

 Tim Shaddock și cîinele Bella au părăsit Mexicul către Polinezia Franceză în aprilie, dar barca lor a fost avariată de o furtună cîteva săptămîni mai tîrziu. Au fost salvați după ce un elicopter i-a observat. Au supraviețuit cu pește și apă de ploaie mai bine de trei luni. Ce nu am înțeles din povestea asta e cum s-a putut despărți apoi omul de cîine, pe care se pare că l-a făcut cadou salvatorilor săi. (A. M. S.)

  Cercetătorii din China și Germania au studiat relațiile și „divorțurile“ dintre păsări. Cică majoritatea păsărilor ar avea un singur partener, dar uneori masculii au un comportament promiscuu, ceea ce poate duce la „divorț“. Cu alte cuvinte, uneori masculii sînt atrași de alte păsărici. (A. M.)

 În anunțarea furtunilor care vor lovi România, un reporter a întrebat meteorologul de serviciu ce sfaturi dă românilor pentru a se proteja. Prompt, sec și implacabil, precum destinul, acesta a răspuns: „Atenție mărită la tot ce poate zbura”. (S. G.)

© I.Moroșan
© I.Moroșan

SIMPLUL FAPT CĂ EXISTĂ ULTIMA CIFRĂ EXPLICĂ DE CE CALITATEA SOMNULUI E MAI IMPORTANTĂ DECÎT VIAȚA

 Potrivit Daily Mail, cea mai abandonată carte a verii – peste 100 de exemplare găsite în camere de hotel și pe plajele din Spania, Grecia și Turcia – este Spare, autobiografia prințului Harry. Îmi închipui că, în momentul abandonului, posesorii au mormăit: „Spare us”. (S. G.)

 Citesc într-un roman al lui Eshkol Nevo că există două tipuri de bărbați în lume: bărbați-bărbați și un fel de surogat de bărbat. E o temă de reflecție interesantă. Nu știm care ar fi populația mondială de surogate de bărbat, dar simplul fapt că știm că ei există explică de ce lumea merge în zigzag. (I. M.)

 Nu știu o lectură de sezon mai frisonantă decît Autostrada din Sud a lui Cortázar. O banală întoarcere de la mare și totul se poate schimba. „Dacă măcar ar fi fost mai puţină zăpuşeală în maşinile astea blestemate, dacă pomii ăştia din dreapta ar rămîne odată în urmă, dacă ar cădea odată ultima cifră de la kilometraj în spaţiul care-i este destinat, în loc s-atîrne, suspendată de codiţă, la infinit.” (A. M. S.)

 Să-ți bată cineva în geam noaptea, cînd vrei să dormi, poate fi extrem de enervant. Așa a considerat o femeie dintr-o comună suceveană și, prin urmare, și-a reclamat la 112 vecinul care pătrunsese în curte și o deranja la fereastră. Acesta, aflat în stare de ebrietate, s-a ales cu dosar penal pentru violare de domiciliu. Împotriva lui nu a fost însă cerut și un ordin de protecție pentru că bărbatul avea, de fapt, o relație cu vecina lui. Calitatea somnului e mai importantă decît amorul, se pare. (A. A. D.)

 Silvio Berlusconi a lăsat o avere imensă (valoarea masei succesorale ajunge la cinci miliarde de euro) și încurcată. Pe scurt, moștenitorii săi sînt grupați în două tabere. Fostul șef al Guvernului italian și magnat media a avut cinci copii cu două femei: doi cu prima soție, trei cu a doua soție. În grupul moștenitorilor, Berlusconi a mai introdus două personaje – prin trei testamente (două notarizate și unul scris de mînă, pe-o foaie de hîrtie) care se bat cap în cap și produc un veritabil haos succesoral: fratele lui și ultima logodnică. Cred că dacă nu ești în stare să-ți lași moștenirea în bună ordine, sigur viața ta a fost vraiște. (S. V.)

pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.
relaxare rapida jpg
5 metode de relaxare imediate pentru oamenii activi care au puțin timp liber la dispoziție
Într-o lume agitată, în care timpul este un lux, găsirea unor metode rapide de relaxare devine esențială pentru menținerea echilibrului mental și fizic.
featured image jpg
Sigla echipei de fotbal Athletic Bilbao, sculptată pe o biserică din secolul al XIII-lea
Când te gândești la biserici, te aștepți să vezi în special icoane ale unor sfinți. În unele situații, poți găsi și imagini cu principalii oameni care au contribuit financiar la construcția respectivei biserici.
austin ban 0fjGQmYCRW8 unsplash jpg
Cadouri care creează amintiri - Experiențe speciale pentru femeile din viața ta
Căutarea cadoului perfect pentru femeile dragi din viața ta poate fi o provocare, mai ales atunci când vrei să alegi ceva cu adevărat special.

Parteneri

Atacuri israeliene  instalația nucleară de la Isfahan FOTO IDF jpg
IDF publică imagini ale atacului asupra instalației nucleare de la Isfahan
Forțele de apărare ale Israelului (IDF) au publicat imagini cu urmările celui mai recent atac asupra instalației nucleare de la Isfahan, relatează Times of Israel.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu CTP FOTO Mediafax
CTP, despre echipa Dan-Bolojan: „Putem spune că la conducerea țării se află un matematician”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a precizat sâmbătă, 21 iunie, după desemnarea liderului PNL, Ilie Bolojan, ca premier al României, că țara va fi condusă de un matematician.
Elena Udrea și Adrian Alexandrov nu pleacă de acasă fără ea  Cine e femeia care îi însoțește peste tot jpg
Fetița Elenei Udrea crește pe zi ce trece. Maria, tristă în ultima zi de școală. De câte ori și-a vizitat mama în închisoare: „Nu a primit nicio permisie”
Eva Maria, fiica Elenei Udrea, a crescut într-un context dificil, marcat de absența mamei sale în momente importante din viața ei, dar și de o legătură puternică menținută prin numeroase vizite la penitenciar.
Canicula - caldura - soare - meteo - vremea FOTO shutterstock
Vreme frumoasă, sâmbătă 21 iunie. Temperaturi maxime de 30 de grade. Spre seară sunt anunțate ploi însoțite de descărcări electrice
Meteorologii anunță pentru sâmbătă, 21 iunie, o vreme frumoasă în cea mai mare parte a țării. Spre seară e posibil să apară câteva ploi slabe la munte și în sudul României.
Robert Lewandoski (EPA) jpg
Adio, Barcelona? Lewandowski, la un pas de transfer în Arabia Saudită
Jucătorul ar vrea să facă pasul spre fotbalul mai bogat.
UOcean+Bali 527 min jpeg
Dezvăluiri din industria glamour care afectează planeta ca un cancer: „muncitori minori, vopselurile toxice, țesături din plastic“
Datele Parlamentului European arată că fiecare european aruncă aproximativ 11 kilograme de haine la gunoi în fiecare an după doar șapte purtări. Chris Desai, un antreprenor și filantrop din Marea Britanie, ne explică în ce mod alegerile noastre vestimentare zilnice pot alimenta poluarea planetei.
cumparaturi america jpg
Ce poți cumpăra în New York cu 144 de dolari? Un român a făcut lista: „Zic că-i destul de bine”
Mulți oameni trăiesc cu impresia că orașele mari din Statele Unite sunt extrem de scumpe, iar numai foarte puțini oameni își permit să trăiască confortabil în astfel de metropole.
calare pe camila foto instagram jfif
Un bărbat vizibil beat a călărit o cămilă pe autostradă. Autorul filmării a reușit să salveze animalul
Un videoclip în care un bărbat vizibil beat este surprins călare pe o cămilă, pe autostrada Hyderabad din India, a devenit viral pe rețelele de socializare. Autorul postării a reușit să oprească animalul și să-l lege de un stâlp, pe marginea drumului, în afara oricărui pericol.
daniela bucșan jpg
Vocea care emoționează o țară! Cine e soprana care vindecă prin muzică: «Nu pot și nici nu vreau să trăiesc fără scenă!»
Plină de sensibilitate și forță interioară, soprana Daniela Bucșan este una dintre vocile remarcabile ale Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.