Campania pentru Moldova şi predicţii pentru turul II

Publicat în Dilema Veche nr. 663 din 3-9 noiembrie 2016
Campania pentru Moldova şi predicţii pentru turul II jpeg

Turul I al prezidențialelor din Republica Moldova are, la ora la care scriem aceste rînduri, un rezultat cvasi-cert: Igor Dodon, candidatul pro-rus, puțin peste 48%, Maia Sandu, pro-europeană, puțin peste 38%. La fel de cert pare și turul al II-lea, dar interesant e cum au ajuns moldovenii la un astfel de rezultat. De aici decurg și o serie de estimări pentru ceea ce se va întîmpla pe 13 noiembrie, la votul final. Prezența unei femei în finala unei competiții în care moldovenii își aleg pentru prima oară în mod direct președintele e remarcabilă, dar firească dat fiind felul cum reprezentanta Partidului Acțiune și Solidaritate s-a văzut, public, în perioada cît a fost ministru al Educației (2012-2015). Acestea fiind zise, interesante sînt mutările de imagine și strategie ale principalilor actori politici.

Igor Dodon, candidatul Partidului So­ci­a­liștilor, a defilat cu sloganul „Moldova are viitor“ și cu echivalentul rusesc. În mod cert, Dodon a avut resurse pentru campanie, fiindcă pe un canal de YouTube pe nume „Alegeri Moldova“ am găsit nu mai puțin de 12 spoturi. Dacă e să ne uităm în ele, Dodon e un tip nu numai preocupat de viitor, ci și familist, fiindcă spoturile abordează pe alocuri problematica depopulării Moldovei, mult mai serioasă decît a României. Conform unui studiu al Organizației Internaționale a Migrației, în 2013 erau plecați la muncă peste 40% din moldovenii apți pentru o asemenea activitate. Referirile la familie se potrivesc cu o societate mai tradiționalistă din acest punct de vedere. Le găsim și în materialele unei candidate mai puțin importante, Silvia Radu. Spoturile lui Dodon de pe „Alegeri Moldova“ sînt în limba rusă. Totuși, pe site-ul candidatului găsim și unul în română, cu „voce de la București“, fără accent. Sigla partidului rămîne însă cu litere chirilice. Amestecul lingvistic confirmă faptul că, în campanie, Dodon s-a adresat și vorbitorilor de rusă, și celor de romînă. La fel cum o face rezultatul, de altfel.

Maia Sandu, speranța re­for­miș­ti­lor, a avut o prezență mult mai discretă din punctul de vedere al comunicării publicitare; în loc de asta, s-a remarcat în dezbaterile televizate. Pe același „Alegeri Moldova“ găsim un număr de trei spoturi, realizate cu resurse minime (un simplu panou alb în spate). Execuțiile confirmă ideea vehiculată în cercurile cunoscătorilor din Moldova, că Sandu „nu a avut bani“. O socoteală ingenioasă, făcută de Agora.md, a arătat că Maia Sandu a cheltuit nu mai mult de un leu moldovenesc (cam 20 de bani de-ai noștri) pentru fiecare vot, luînd în considerare costurile de campanie raportate public. Un spot de pe site-ul candidatei, diferit de cele discutate, solicită donații, dar reiese că nu a funcționat. De remarcat, printre altele, predilecția pe care Dodon, Sandu, dar și alți politicieni moldoveni o au pentru „scrisuri animate“ pe ecran, un tip de prezentare la modă în ultima vreme, dar în esență mai ieftin decît filmările propriu-zise. Sloganul Maiei Sandu este în filiația atît de productivului și cîștigătorului „Împreună putem reuși“ al Convenției Democrate de acum 20 de ani: „Împreună vom învinge“. Raportarea la un slogan politic din România e și ea, în sine, o poziționare politică, măcar pentru cei informați.

Vladimir Plahotniuc: deși nu a candidat și nici măcar partidul lui nu a participat la turul I, oligarhul moldovean e singurul care merită inclus pe larg în această discuție fiindcă a făcut o serie de gesturi care merită interpretate. Candidații alții decît Sandu și Dodon au obținut mai puțin de 6% fiecare, cu un notabil 1,8% la Mihai Ghimpu, fosta speranță a României, în ciuda sloganului nu tocmai rău: „Uniți pentru unire“. Înapoi la Plahotniuc, acesta și al său Partid Democrat din Moldova (PDM), condus de Marian Lupu, sînt în Moldova brokerii de putere, adică cei care pot înclina balanța de partea „stîngii“ pro-ruse sau a „dreptei“ pro-occidentale. Plahotniuc a început prin a-l retrage pe Marian Lupu din cursa pentru președinție, ca să evite un scor rușinos, iar ulterior și-a declarat susținerea pentru Maia Sandu. Surse informate din Moldova spun însă că ulterior structura din teritoriu a PDM l a susținut pe Dodon. Capac la toate acestea l-a pus un reportaj „glamoros“, cum s ar spune la Chișinău, difuzat pe televiziunea oligarhului, Prime, în care Plahotniuc își etala costumele și cămășile, sala de sport și, în cele din urmă, una dintre surori. Autor, în paranteză fie spus: celebrul și transnaționalul nostru Cristi Tabără, care a luat-o de la capăt la Chișinău ca angajat al oligarhului.

Una peste alta, în ciuda pronosticurilor care îl dădeau pe Dodon drept învingător cu peste 50%, turul I al prezidențialelor din Republică nu a avut un cîștigător în sens propriu. În sens figurat, acesta este afaceristul discutat mai sus, care are o poziție de forță pentru turul II. Din punctul de vedere al Maiei Sandu, o alianță cu Plahotniuc e greu, dacă nu imposibil de conceput. Însă Dodon are multă nevoie de ajutor, fiindcă Sandu are un scor asemănător cu cele obținute în România de Emil Constantinescu, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis în primele tururi din 1996, 2004 și 2014 – cu toții cîștigători în final. În plus, o surpriză neplăcută pentru susținătorii Maiei Sandu a fost procentul foarte redus de prezență la vot al masivei (procentual) diaspore moldovenești din Europa, iar această surpriză s-ar putea transforma în opusul ei la turul II. Cu alte cuvinte, orientarea spre Est sau spre Vest a Moldovei „se joacă“, iar arbitrul e orice altceva decît arbitru.

Foto: adevarul.ro

pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.
relaxare rapida jpg
5 metode de relaxare imediate pentru oamenii activi care au puțin timp liber la dispoziție
Într-o lume agitată, în care timpul este un lux, găsirea unor metode rapide de relaxare devine esențială pentru menținerea echilibrului mental și fizic.
featured image jpg
Sigla echipei de fotbal Athletic Bilbao, sculptată pe o biserică din secolul al XIII-lea
Când te gândești la biserici, te aștepți să vezi în special icoane ale unor sfinți. În unele situații, poți găsi și imagini cu principalii oameni care au contribuit financiar la construcția respectivei biserici.
austin ban 0fjGQmYCRW8 unsplash jpg
Cadouri care creează amintiri - Experiențe speciale pentru femeile din viața ta
Căutarea cadoului perfect pentru femeile dragi din viața ta poate fi o provocare, mai ales atunci când vrei să alegi ceva cu adevărat special.

Parteneri

granita bulgaria turcia bun jpg
Final neașteptat de vacanță în Turcia pentru o familie de români: „Mi-au zis că este o lege nouă, de câteva zile”
După o vacanță petrecută în Turcia, un cuplu din România a avut parte de o experiență neplăcută cu vameșii din Bulgaria în timp ce se întorcea acasă.
soare jpg
Ce trebuie să faci pe 21 iunie, când e Solstițiul de vară. Tradițiile vechi pe care oamenii le respectă și astăzi
Solstițiul de vară se apropie deja cu pași repezi. Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică, iar după ce acesta va trece, ziua va începe să devină din ce în ce mai scurtă. În acest an, solstițiul urmează să aibă loc pe data de 21 iunie, adică chiar sâmbăta aceasta.
sofer camion, foto shutterstock jpg
Șofer de camion român, condamnat la închisoare și amendat cu 4,5 milioane de euro. Ce au descoperit autoritățile franceze
Trei șoferi de camion au fost condamnați la închisoare pentru trafic de droguri, după ce autoritățile franceze au descoperit sute de kilograme de canabis ascunse în compartimente speciale.
bacalaureat Portal invatamant
Un tânăr a dat Ministerul Educației în judecată și a cerut anularea diplomei de Bacalaureat. Care este motivul
Fostul elev a solicitat instanței anularea diplomei de Bacalaureat și reevaluarea lucrării.
camin tuan wikipedia jpg
Rămășițele a 800 de bebeluși, dezgropate într-un fost cămin condus de măicuțe! Tinerele însărcinate care nu erau căsătorite se duceau să nască acolo
Săpăturile pentru rămășițele a aproape 800 de bebeluși în fostul „cămin pentru mame și copii” din Irlanda au început luni, în Galway, unde se crede că sute de copii sunt îngropați, majoritatea fiind aruncați într-un rezervor de canalizare.
INSTANT GRINDEANU PSD INTERIMAR 007INQUAM Photos Malina Norocea jpg
Tensiuni după împărțirea ministerelor: stenograme din ședința PSD. Grindeanu: „M-am cam săturat”
Împărțirea ministerelor în coaliția de guvernare a stârnit nemulțumiri în interiorul PSD. Stenogramele unei ședințe informale dezvăluie replici dure și acuzații privind favorizarea USR și riscul de dezbinare a partidului.
Captură de ecran din 2025 06 18 la 16 41 34 png
Vacanță transformată în coșmar! Ce i s-a întâmplat lui Răzvan în Grecia: „Sunt pentru prima oară și ultima”
Un român aflat pentru prima dată în Grecia a trecut printr-o experiență neplăcută care îi va marca, cel mai probabil, vizita în această țară. Ciuchi Răzvan Mihăiță, împreună cu familia sa, a fost victima unui jaf în perioada 12-21 iunie 2025, în localitatea Kallikrateia, Halkidiki, unde se cazaseră
avere bani bogati 1200x900 jpg
Numărul milionarilor din SUA a crescut cu 1.000 de persoane în fiecare zi
Numărul milionarilor din SUA a crescut cu 1.000 de persoane în fiecare zi, în condiţiile în care peste 379.000 de persoane din SUA au devenit noi milionari în dolari anul trecut, potrivit unei analize realizate de UBS.
B2 bombardier jpg
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
Statele Unite au intensificat în ultimele zile desfășurarea de forțe în Orientul Mijlociu, fără a anunța oficial o intervenție în conflictul declanșat de Israel împotriva Iranului.