Plecăm? Sau mai stăm?

Publicat în Dilema Veche nr. 669 din 15-21 decembrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Primul articol pe care l-am scris (la 17 ani și cîteva luni) se numea „Primul vot“, era înaintea alegerilor prezidențiale din 1996. Poate fi găsit în arhiva revistei 22. Simțeam nevoia să mă exprim public (pe vremea aceea nu existau Internet, blog-uri, Facebook etc.) și să-mi stabilesc prioritățile. Ale mele și ale generației pe care îmi închipuiam, într-un fel, că o reprezint. I-am întrebat pe colegii mei de liceu ce înseamnă pentru ei „primul vot“ și am făcut un soi de anchetă. Și mi amintesc că, pentru noi, votul acela era un prag al maturizării, prima responsabilitate serioasă din viața de adult. Așteptam acel prim vot cu convingerea că generația noastră ar putea să schimbe ceva. Era vorba, în fond, despre viitorul nostru, despre țara în care trăiam. Opțiunea emigrării nu era foarte clară, nu făceam parte din UE, aveam nevoie de dosare și de vize, nu existau burse de studiu și nici libertatea de mișcare pe care o au cei foarte tineri de acum. Nu puteam să ne urcăm într-un avion, cu o mie de euro în buzunar, și pur și simplu să o tirăm, migrația forței de muncă nu fusese încă „inventată“. Nu aveam nici informații, pentru noi România era în continuare o enclavă, o țară abia ieșită din comunism, în „reconstrucție“. „Fuga“ masivă spre Occident se terminase, mai exista o coadă a ei – cei sceptici și dezamăgiți după alegerile din 1990, dosarele de emigrare în Canada, Loteria vizelor pentru State etc. Însă eu personal, la 18-20 de ani, nu mi-am pus niciodată problema, la modul serios, de a pleca din țară.

Au trecut douăzeci de ani de atunci. Douăzeci de ani în care am auzit constant în jurul meu și am spus-o chiar eu probabil de cîteva sute de ori: „Nu mai e de stat aici!“, „Lucrurile n-or să se schimbe sau se vor schimba prea lent pentru noi, ca să apucăm vreodată o viață mai bună!“, „Trebuie plecat urgent!“. Pe la 25 de ani, am încercat să depun împreună cu prietenul meu un dosar de emigrare pentru Noua Zeelandă. Cu cît mai departe, cu atît mai bine! Cei de la firma de consultanță la care am apelat au strîmbat din nas cînd au avut de-a face cu diplome de licență în regie de film. „O să fie greu, n-aveți nici măcar un liceu economic terminat?“ Nu, nu aveam și am lăsat-o baltă. Între timp, încercam să ne încropim o viață aici. Decada 20-30 ani, cei „mai frumoși ani ai tinereții“, ca să folosim un clișeu, mi-am petrecut-o, la fel ca mulți alții din generația mea, trăind la limită, împrumutînd mereu bani de la părinți, „împușcînd“ leul. Totul nesigur, nisipuri mișcătoare. A face sau a nu face un copil? Mai bine nu, să mai așteptăm… Freelance „de tranziție“, cînd dădeai zilnic telefoane ca să-ți „recuperezi“ banii pentru care ai muncit. Să te rogi de așa-zișii angajatori să te plătească.

Stau față în față cu amica mea, la o cafenea din centru. E a douășpea la uman, a împlinit de curînd 18 ani. E simpatică și isteață, o știu de cînd avea 11 ani. Ne-am întîlnit întîmplător, fac un comision pentru mama ei, o prietenă de familie. Am invitat o la o cafea. Stăm față în față, două persoane adulte cu drept de vot care pot schimba (sau nu) viitorul țării în care trăiesc. Ne despart însă douăzeci de ani, aș putea să-i fiu mamă, la o adică. Ce are de gînd să facă? Acum o sperie Bac-ul, face meditații, deși știe că o să-l ia, e fată de 9 și 10. Și mai departe? Nu știe. Poate psihologie – o sfătuiesc ai ei, ea ar vrea să încerce ceva „pe teatru“. „Pe teatru“ ce? Poate chiar și actorie, nu știe. Tu mergi la teatru? Da, merge din cînd în cînd, nu prea mai are timp. Ce-ți place la teatru? – o întreb. „Că aș putea să mă exprim.“ Și facultatea? „În nici un caz aici, o să aplic la cîteva afară, să vedem. Sau dacă nu, fac un an aici și plec cu un Erasmus, dup-aia văd eu.“ Părinții ei sînt de acord? O susțin, au strîns deja bani pentru asta. Nu sînt oameni bogați, însă „măcar copilului să-i fie mai bine“. „Am și o verișoară la Berlin, mi-a spus că pot să vin la ea după ce termin liceul, ca să stau măcar un an și să mă orientez, nu trebuie să mă grăbesc. Să iau Bac-ul mai întîi.“ Mă gîndesc cu cîtă ușurință vorbește ea despre un viitor care într-un fel sau altul se va aranja, cu toate acele permutări de n luate cîte k, care în cele din urmă îi vor asigura o viață bună. Fata se gîndește în primul rînd la ea și la binele ei. Nu cred că are în minte vreun crez sau vreo viziune legate de România, per ansamblu. E ceva greșit în asta? Las pachetul pentru care ne-am întîlnit și îi urez succes.

În decembrie 2016, prezența la vot a fost sub 40%. Noi, cei care am votat, sîntem o minoritate. Și alegem oameni care reprezintă o minoritate. O bună parte a României cu drept de vot e pe Mess și i se fîlfîie. Dau check-in-uri prin aeroporturi, mai pleacă pînă la Berlin ca să vadă cum e viața pe acolo, se înghesuie la casele de bilete din gări ca facă un drum pînă acasă pe gratis, se mai întîlnesc cu prietenii din liceu, mai pun de-o petrecere, socializează, află care pe unde mai e plecat și cît de bine o duce, pe acolo pe unde e. Binele colectiv e o noțiune abstractă, de fapt nu există. Primează binele personal la care se poate accede pe căi mult mai simple și mai la îndemînă, prin părinți și cunoștințe, fără să mai alegem președinți și parlamentari. Acum e la îndemîna oricui din România „să-și facă un viitor“. Doar să vrei să muncești. În România „e nasol“, dar nu te ține nimeni legat cu lanțuri. Avioanele spre Germania au devenit un soi de rate, trebuie doar să fii determinat să pleci. De ce ar mai pune umărul ca să schimbe un sistem oricum corupt și disfuncțional cînd e atît de simplu să se integreze în alt sistem, al altora, care poate că nu merge ca pe roate, însă le asigură o viață linștită și decentă? De ce ar mai vota?

De multe ori m-am întrebat unde am greșit în ultimii douăzeci de ani, ca cetățean al acestei țări. Cum aș fi putut să mă implic altfel, în așa fel ca binele colectiv să-mi aducă și binele personal? Mă întreb și de ce n-am plecat la timp sau dacă mai are rost să mai plec. Nu știu. Orice răspuns pe care l-aș da ar putea să fie doar un pretext. O lipsă de curaj. Sau dimpotrivă, o confirmare a faptului că locul meu e aici. Pînă o să-l găsesc, mă simt setată într-un stand by care durează la nesfîrșit.

pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.
relaxare rapida jpg
5 metode de relaxare imediate pentru oamenii activi care au puțin timp liber la dispoziție
Într-o lume agitată, în care timpul este un lux, găsirea unor metode rapide de relaxare devine esențială pentru menținerea echilibrului mental și fizic.
featured image jpg
Sigla echipei de fotbal Athletic Bilbao, sculptată pe o biserică din secolul al XIII-lea
Când te gândești la biserici, te aștepți să vezi în special icoane ale unor sfinți. În unele situații, poți găsi și imagini cu principalii oameni care au contribuit financiar la construcția respectivei biserici.
austin ban 0fjGQmYCRW8 unsplash jpg
Cadouri care creează amintiri - Experiențe speciale pentru femeile din viața ta
Căutarea cadoului perfect pentru femeile dragi din viața ta poate fi o provocare, mai ales atunci când vrei să alegi ceva cu adevărat special.

Parteneri

BeFunky collage   2025 06 18T135051 854 jpg
Cătălin Botezatu și Mădălina Manole, protagoniștii unui moment memorabil. Sărutul care a făcut istorie: „Mă iubea”
În 1996, Mădălina Manole a lansat videoclipul piesei „Nici nu mai cred că te-am iubit”, în care a apărut alături de Cătălin Botezatu. În urmă cu câțiva ani, fratele artistei, Marian Manole, a distribuit clipul pe Facebook, readucând în atenție colaborarea dintre cei doi.
israel gaza iron dome mai 2021 foto afp
Un luptător român din trupele speciale israeliene dezvăluie ce se ascunde în spatele războiului cu Iran. Cât mai durează conflictul
David Maxim, fost luptător în trupele speciale israeliene, explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, cauzele reale ale războiului cu Iran și deznodământul lui.
Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu vizitează stațiunea agricolă experimentală Ștefănești-Argeș (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 20/1963)
Planul Valev, manipularea grosolană din anul 1964
Orice carte de istorie contemporană conține informația că în anul 1964 autoritățile de la București s-au opus cu înverșunare celor scrise în cumplitul Plan Valev și a fost un adevărat gest de eroism și de dragoste pentru neam și patrie din partea celor ce ajunseseră la putere cu ajutorul tancurilor
protest piata victoriei violenta domestica foto instagram  Ghioca Bogdan jpg
Sute de oamenis-au strâns în Piața Victoriei, după un nou caz de femicid. „Dragostea nu înseamnă frică”
Sute de persoane s-au adunat miercuri seară în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva violenței domestice, după ce o femeie însărcinată a fost ucisă cu toporul în județul Prahova.
Actiune Brigada Rutiera jpg
Restricţii temporare de circulaţie pe Splaiul Independenţei din Capitală, în urma lucrărilor la Planşeul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei anunță că vor fi instituite restricţii temporare de circulaţie sâmbătă, 21 iunie, pe Splaiul Independenţei, pentru lucrările la Planşeul Unirii.
Când se pregătește Andreea Bălan de nunta cu Victor Cornea
Noi fresce descoperite în Sala Dietei din Castelul Corvinilor (© Muzeul Castelul Corvinilor)
Noi fresce descoperite în Sala Dietei din Castelul Corvinilor / FOTO
Două noi fresce au fost identificate de specialiști în timpul lucrărilor de restaurare ce se desfășoară, în această perioadă, la Sala Dietei din Castelul Corvinilor din Hunedoara.
horoscop jpg
Horoscop joi, 19 iunie. O persoană din trecut revine în viața unei zodii
Nativii unei zodii vor pune pe primul loc timpul petrecut alături de familie, iar alții au îndoieli despre propria persoană. Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale pentru joi, 19 iunie.
Eforie Sud, foto Shutterstock jpg
Stațiunea de pe litoralul românesc unde bate vântul! E goală în plin sezon: „Nu sunt turiști! Oare ce s-a întâmplat?” În anii ’60–’80 era una dintre perlele turismului din țară
Un român pasionat de turism a fost surprins să observe că, deși ne aflăm în plin sezon estival, într-una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe litoralul românesc numărul turiștilor este foarte mic. El a publicat imagini pe internet cu plajele aproape pustii.